luni, 27 mai 2013
Anunţ
Bună, ştiu că nu am mai postat de un car de ani pe aici, daaar m-am mutat pe wattpad... sunt mai multe poveşti scrise de mine acolo, aşa că, dacă vreţi să mai citii la povestea asta intraţi pe wattpad şi căutaţi DayanaHunter. Mersi anticipat :D
marți, 12 martie 2013
Capitolul 5
Capitolul 5
Matias.
Ăsta e ultimul. Mi-a luat mai puţin decât credeam să revizuiesc toate dosarele pe care mi le-a adus Centurion. Sper că a găsit ceva care să-mi fie de folos. Trebuie să o văd chiar şi pentru câteva minute. Nu contează cât de puţin, atâta timp cât reuşesc să o văd. Deşi, singurul care îmi poate spune cum să ies la suprafaţă e Aaron. Şi eu care credeam că o să treacă o grămadă de timp până o să trebuiască să dau ochii cu el. E adevărată zicala cu de ce ţi-e frică nu scapi. Mi-ar fi mult mai uşor dacă Thor ar fi aici să mă însoţească, nu sunt chiar atât de sigur că legăturile dintre mine şi tatăl meu au fost distruse atunci când l-am detronat. Sper să se fi întâmplat aşa. Sper din tot sufletul.
Haide Matias, doar e întemniţat. Se pare că ţipetele şi întunericul încă domină locul ăsta. Singurul lucru bun care s-a întâmplat de când sunt eu la conducere e faptul că toţi cei încarceraţi au avut dreptul să îşi spună motivul pentru care au fost întemniţaţi. Deşi majoritatea au fost vinovaţi, am măcar satisfacţia că am câştigat încrederea poporului pe care îl conduc. Prin asta am reuşit să le inspir încredere şi siguranţă, oarecum. Sunt mulţi sceptici, dar cu timpul or să se schimbe. A trecut atât de mult timp de când am fost în apropierea temniţelor ăstora. Singura diferennţă e că acum nu eu sunt cel încarcerat.
--Fiule...cu...cu ce ocazie în vizită?
--Fi sigur că nu aş fi venit dacă nu era important. Am nevoie să ştiu cum să ajung la suprafaţă fără să fiu atins de blestem.
--Eşti prea tânăr.
Iar cu asta, tatăl meu a închis ochii, ignorându-mă total. Uneori aş vrea să fi fost eu cel care a moştenit abilitatea de a citi gândurile oamenilor. Doar Gabriel a moştenit-o pe asta. Tot ce mi-a mai rămas mie a fost Clonning-ul*...asta e! Pot fi atât de zăbăuc câteodată. O să mă folosesc de puterea asta pentru a o vedea. NU îmi vine să cred că nu mi-am dat seama de asta până acum.
Patricia.
E suspect de linişte pe aici. După ce tămbălău au făcut Hades şi Ashley ieri, m-aş fi aşteptat să se certe de cum se întâlnesc. Deşi e mult mai bine că nu au făcut-o. Am reuşit să mă odihensc cum trebuie, coşmarurile au uitat să mă viziteze în noaptea asta. Poate că acum, după ce mi-am dat seama cum l-aş putea aduce pe Matias înapoi totul o să revină la normal. Am observat şi eu o mică îmbunătăţire după o noapte de somn neîntrerupt. Şi anume că arăt ceva mai odihnită şi nu mai car după mine cearcănele alea care o sâcâie pe Andreea.
Ies din cameră, cu gândul de a înfuleca rapid un castron de cereale. Dar frigul constant de pe holul ăsta mă opreşte. Am tot spus că o să caut cauza răcorii persistente. Aş putea să o fac acum, cât mai pot profita de liniştea perfectă din casă. Urc uşor în pod, un loc în care nu am intrat până acum. Singurul loc de fapt. E foarte luminos totuşi, mă aşteptam să fie prăfuit şi întunecat, când defapt e chiar opusul. Singurele urme de praf se află pe piesele de mobilier antic pierdute sau lăsate în urmă de ultimul propietar. Îmi plimb privirea prin încăperea ce mi se întinde în faţă, singurul care iasă în evidenţă fiind un mic dosar negru ascuns de jumătate sub o noptieră prăfuită. Dacă nu ar arăta oarecum nou poate că l-aş fi ignorat. Dar încă păstrează uşoara strălucire a dosarelor noi. Mă aplec, salvând micul dosar de praful ce îmbibă ascunzătoarea lui. Când să îl deschid o aud pe Ashley strigându-mă:
--Patri! Unde eşti?
--Cobor imediat!
Cobor uşor pe scara uşor şubrezită, lăsând în trecere dosarul la mine în cameră. Intru precaută în bucătărie întâlnind o imagine calmă. Andreea pregătea un mic dejun rapid, fiin urmărită îndeaproape de Ashely. Hades pe de alltă parte a intrat imediat după mine cu o faţă buhăită de somn, prăbuşindu-se pe primul scaun din faţa lui mai mai să dea cu tărtăcuţa de masă. Asta pare să îl trezească într-atât încât să le poată privi cu o oarecare ciudă pe fetele din cealaltă parte a încăperii. Spre deosebire de el, ele par foarte odihnite.
--Ce e micule Hades? Canapeaua e prea incomodă? murmură Ashely puţin răutăcios.
--Nicidecum Ashley scumpo, canapeaua e perfectă, mă tem că patul tău e prea moale pentru o insensibilă ca tine. Nu am putut să dorm din cauză că tu vorbeşti al naibii de tare în somn.
La replica asta Ashley s-a făcut albă ca varul, uitându-se la mine oarecum terifiată. Nu creed! ea ştie unde e Lucifer. E stabilit. O să stau pe lângă ea atunci când doarme şi să îmi ia 20 de ani să aflu unde e.
--E...eu nu vorbesc în somn demonule.
--Nu te cred. Şi stai liniştită, ai tot vorbit despre nu ştiu ce grotă din Alpi, nimic compromiţător, rânjeşte Hades.
Se pare că toţi ştiu unde se ascunde Lucifer numia eu sunt pe dinafară. Deşi trebuie să conving pe cineva să îmi confirme afirmaţia asta. Cine ştie în câte presupuse ascunzători se află tipul ăsta. Ştiu câte speculaţii s-au făcut pe subiectul ăsta în legătură cu Black Rose. Lucifer e mult mai faimos decât am fost eu, dar momentan e în aceaşi situaţie. Cine ştie câţi presupuşi îngeri "ştiu" unde se află. Aşa că tot trebuie să am o discuţie lungă lungă cu Gabriel.
Clonning - abilitate a demonilor de a prelua înfăţişarea, personalitatea şi abilitatea specială a altolr demoni.
Matias.
Ăsta e ultimul. Mi-a luat mai puţin decât credeam să revizuiesc toate dosarele pe care mi le-a adus Centurion. Sper că a găsit ceva care să-mi fie de folos. Trebuie să o văd chiar şi pentru câteva minute. Nu contează cât de puţin, atâta timp cât reuşesc să o văd. Deşi, singurul care îmi poate spune cum să ies la suprafaţă e Aaron. Şi eu care credeam că o să treacă o grămadă de timp până o să trebuiască să dau ochii cu el. E adevărată zicala cu de ce ţi-e frică nu scapi. Mi-ar fi mult mai uşor dacă Thor ar fi aici să mă însoţească, nu sunt chiar atât de sigur că legăturile dintre mine şi tatăl meu au fost distruse atunci când l-am detronat. Sper să se fi întâmplat aşa. Sper din tot sufletul.
Haide Matias, doar e întemniţat. Se pare că ţipetele şi întunericul încă domină locul ăsta. Singurul lucru bun care s-a întâmplat de când sunt eu la conducere e faptul că toţi cei încarceraţi au avut dreptul să îşi spună motivul pentru care au fost întemniţaţi. Deşi majoritatea au fost vinovaţi, am măcar satisfacţia că am câştigat încrederea poporului pe care îl conduc. Prin asta am reuşit să le inspir încredere şi siguranţă, oarecum. Sunt mulţi sceptici, dar cu timpul or să se schimbe. A trecut atât de mult timp de când am fost în apropierea temniţelor ăstora. Singura diferennţă e că acum nu eu sunt cel încarcerat.
--Fiule...cu...cu ce ocazie în vizită?
--Fi sigur că nu aş fi venit dacă nu era important. Am nevoie să ştiu cum să ajung la suprafaţă fără să fiu atins de blestem.
--Eşti prea tânăr.
Iar cu asta, tatăl meu a închis ochii, ignorându-mă total. Uneori aş vrea să fi fost eu cel care a moştenit abilitatea de a citi gândurile oamenilor. Doar Gabriel a moştenit-o pe asta. Tot ce mi-a mai rămas mie a fost Clonning-ul*...asta e! Pot fi atât de zăbăuc câteodată. O să mă folosesc de puterea asta pentru a o vedea. NU îmi vine să cred că nu mi-am dat seama de asta până acum.
Patricia.
E suspect de linişte pe aici. După ce tămbălău au făcut Hades şi Ashley ieri, m-aş fi aşteptat să se certe de cum se întâlnesc. Deşi e mult mai bine că nu au făcut-o. Am reuşit să mă odihensc cum trebuie, coşmarurile au uitat să mă viziteze în noaptea asta. Poate că acum, după ce mi-am dat seama cum l-aş putea aduce pe Matias înapoi totul o să revină la normal. Am observat şi eu o mică îmbunătăţire după o noapte de somn neîntrerupt. Şi anume că arăt ceva mai odihnită şi nu mai car după mine cearcănele alea care o sâcâie pe Andreea.
Ies din cameră, cu gândul de a înfuleca rapid un castron de cereale. Dar frigul constant de pe holul ăsta mă opreşte. Am tot spus că o să caut cauza răcorii persistente. Aş putea să o fac acum, cât mai pot profita de liniştea perfectă din casă. Urc uşor în pod, un loc în care nu am intrat până acum. Singurul loc de fapt. E foarte luminos totuşi, mă aşteptam să fie prăfuit şi întunecat, când defapt e chiar opusul. Singurele urme de praf se află pe piesele de mobilier antic pierdute sau lăsate în urmă de ultimul propietar. Îmi plimb privirea prin încăperea ce mi se întinde în faţă, singurul care iasă în evidenţă fiind un mic dosar negru ascuns de jumătate sub o noptieră prăfuită. Dacă nu ar arăta oarecum nou poate că l-aş fi ignorat. Dar încă păstrează uşoara strălucire a dosarelor noi. Mă aplec, salvând micul dosar de praful ce îmbibă ascunzătoarea lui. Când să îl deschid o aud pe Ashley strigându-mă:
--Patri! Unde eşti?
--Cobor imediat!
Cobor uşor pe scara uşor şubrezită, lăsând în trecere dosarul la mine în cameră. Intru precaută în bucătărie întâlnind o imagine calmă. Andreea pregătea un mic dejun rapid, fiin urmărită îndeaproape de Ashely. Hades pe de alltă parte a intrat imediat după mine cu o faţă buhăită de somn, prăbuşindu-se pe primul scaun din faţa lui mai mai să dea cu tărtăcuţa de masă. Asta pare să îl trezească într-atât încât să le poată privi cu o oarecare ciudă pe fetele din cealaltă parte a încăperii. Spre deosebire de el, ele par foarte odihnite.
--Ce e micule Hades? Canapeaua e prea incomodă? murmură Ashely puţin răutăcios.
--Nicidecum Ashley scumpo, canapeaua e perfectă, mă tem că patul tău e prea moale pentru o insensibilă ca tine. Nu am putut să dorm din cauză că tu vorbeşti al naibii de tare în somn.
La replica asta Ashley s-a făcut albă ca varul, uitându-se la mine oarecum terifiată. Nu creed! ea ştie unde e Lucifer. E stabilit. O să stau pe lângă ea atunci când doarme şi să îmi ia 20 de ani să aflu unde e.
--E...eu nu vorbesc în somn demonule.
--Nu te cred. Şi stai liniştită, ai tot vorbit despre nu ştiu ce grotă din Alpi, nimic compromiţător, rânjeşte Hades.
Se pare că toţi ştiu unde se ascunde Lucifer numia eu sunt pe dinafară. Deşi trebuie să conving pe cineva să îmi confirme afirmaţia asta. Cine ştie în câte presupuse ascunzători se află tipul ăsta. Ştiu câte speculaţii s-au făcut pe subiectul ăsta în legătură cu Black Rose. Lucifer e mult mai faimos decât am fost eu, dar momentan e în aceaşi situaţie. Cine ştie câţi presupuşi îngeri "ştiu" unde se află. Aşa că tot trebuie să am o discuţie lungă lungă cu Gabriel.
Clonning - abilitate a demonilor de a prelua înfăţişarea, personalitatea şi abilitatea specială a altolr demoni.
vineri, 4 ianuarie 2013
Capitolul 4
Capitolul 4
--Alo!
--Bună, tata. Îmi poţi spune cum să dau de Hades?
--Ai noroc, Hades şi tatăl său nu au plecat încă de aici. Ţi-l dau la telefon.
--Hey vere.
--Cu ce te ajut?
--Poţi să vi la mine acasă?
--Sigur, imediat ce se întunecă sunt acolo.
--Ok. Ne vedem, vere.
--Dar, desigur.
Poate ţine norocul cu mine şi reuşesc să-l conving să mă ajute. O mână de ajutor în plus nu strică niciodată.
Mă întorc din drum cu gândul să ajung mai repede acasă când dau cu ochii de o cafenea. Şi nu orice fel de cafenea. E cea la care l-am întâlnit pe Gabriel. Pe atunci nu ştiam nimic despre demoni sau îngeri, ştiam doar că îl plac foarte mult pe Matias, sentiment care doar a devenit mai puternic acum că ştiu ce este şi ce sunt eu. Tot în ziua aia a fost primul meu sărut cu Matias, şi prima străfulgerare de durere din cauza însemnelor.
Toate străzile sunt împânzite de oameni care încă mai caută cadouri sau decoraţiuni pentru brad sau casă, acum pe ultima sută de metri. Ceea ce îmi aduce aminte, eu nu am nici măcar un glob în casă. Dar nu îmi fac griji dacă totul decurge aşa cum plănuiesc eu, nu o să mai fiu pe aici de Crăciun.
Îmi îndrept paşi către cafenea, clopoţelul de deasupra uşii scoţând un zgomot vesel atunci când am intrat înăuntru. E mai aglomerat pe aici de când am venit eu ultima dată.
--Cu ce te servesc?
--O ciocolată caldă ar fi perfectă.
--Vine imediat.
Am prins liberă exact aceaşi masă, doar că în locul lui Matias s-a aşezat o fată. Ceva mai înaltă decât mine, blondă, ochi de un albastru foarte închis care îi dă o expresie foarte visătoare.
--Patricia nu? -
--Chiar ea. De ce?
--Mă numesc Ashley Carter. Noul tău Protector.
--P...Protector? Ce vrea să însemne asta?
--Înseamnă că Mihail vrea să te ştie în siguranţă.
--Mihai fiind...
--Unul dintre arhangheli. Vrea să se asigure că nu o să faci nimic nesăbuit.
Perfect. De parcă ar fi ştiut că vreau să mă duc după Matias. Of, încă un mic obstacol, defapt, nu e chiar aşa de mic, având în vedere că e aproape cu un cap mai înaltă decât mine. Hmmm, daca Hades acceptă să mă ajute, poate reuşesc să-l conving să o ţină pe Ashley ocupată destul timp încât să dispar. Mă pricep destul de bine la a dispărea din câte îmi aduc eu aminte.
--Ciocolata caldă. Scuze că a durat atât, e plin din câte vezi.
--Nu-i nici o problemă.
--Deci, cam ce o să îi spun eu Andreei, pentru că mă gândesc că tu vei locui la mine.
--Umm, ştie despre lumea noastră?
--În mare.
--Atunci, o să îi spui adevărul.
Încet încet începe să se întunece, ne ridicăm de la masă, lăsând acolo banii pentru ciocolată. Mergem cu paşi repezi către casă, pentru a nu sta prea mult în frigul de afară. Fulgii încep să îşi facă apariţia. Era de aşteptat, suntem în mijlocul lui Decembrie totuşi. Nici nu intrăm bine în casă când se fac auzite trei bătăi puternice în uşa de la intrare.
--Răspund eu, voi mergeţi în sufragerie.
--Ok, Deea, cum spui tu.
--Umm, Patri poţi veni puţin?
--Sigur. Revin.
--Cine e tipul? imi sopteste ea.
--Hey vere. A trecut ceva. Wow, se pare că îţi prieşte să fii la suprafaţă.
--Cui nu i-ar prii? Şi cine este această fermecătoare domnişoară?
--E cea mai bună prietenă a mea. Hades, ea e Andreea, Deea, el e vărul meu Hades.
--Încântat de cunoştinţă.
Îi ia mâna, sărutând-o uşor, exact ca tipii de acum 2 secole.
--Încântată.
--Ok, de ce nu ne ducem noi în sufragerie?
--Bine spus. Parcă vroiai să te ajut la ceva.
--O să îţi spun imediat. Faceţi-vă comozi eu mă duc să fac un ceai cald.
--Ok.
Cine ar fi crezut. Hades şi Deea. Nu m-aş fi gândit. Oricum, am spus că fac un ceai, un ceai să fie. Bine că am terminat de renovat bucătăria. Mai am doar la etaj de renovat şi o baie de la parter. Cred că la etaj o să fie camerele de oaspeţi. Nu de alta, dar se pare că am mare nevoie de ele. Deşi una s-a eliberat. Nu ştiu când a plecat Darko, e posibil să o fi făcut cât am fost eu prizonieră. Foarte posibil. Eh, măcar am un loc în care să o găzduiesc pe Ashley. Hades poate dormi pe canapeaua din bibleotecă. Din câte mi-a spus Deea. Şi canapeaua din sufragerie e extensibilă şi foarte confortabilă din câte mi-a spus.
--Ce mama naibii cauţi aici Ashley?
--Ce cauţi tu aici Hades. Ultima dată când te-am văzut erai în sala de judecată, gata să fi condamnat. Văd că ani petrecuţi închis au trecut pe lângă tine ca vântul. Nu te-ai schimbat mai deloc.
--Oh, mai lasă-mă ştii la fel de bine ca mine cât de afurisite sunt lanţurile alea. Mai aveam puţin şi-mi dădeam duhul dacă nu apărea Patri.
--Mare noroc ai avut.
--De ce urlaţi în halul ăsta?
--Scuze, doar că nu înţeleg cum de ai putut lăsa demonul ăsta nenorocit să îţi calce pragul.
--Whoa Whoa Whoa, mai uşor cu insultele. L-am lăsat înăuntru pentru că e verişorul meu. Are mult mai multe drepturi să intre aici decât tine.
--Şi până la urmă Ash dragoste, de ce eşti aici.
--Oh scuteşte-mă te rog. Sunt aici pentru că am fost desemnată Protectorul ei.
--HaHaHa... tu, protectorul ei. Ce glumă bună. Poate avea mai multă grijă de ea de una singură decât cu tine alături. Doar a avut o identitate dublă timp de mai bine de 3 ani.
--TACI!
--Vreau să spun, de când şi-a descoperit puterile...uh... mă dc să mă ocup de ceai...
--Unde e Deea?
--A spus ceva de o pisică.
--Aha. Păi, dacă ştii unde o să fie camera ta, noapte bună. Hades ?!
--Ce?
--Canapeaua din bibleotecă e numai a ta.
--Cum spui tu.
--Alo!
--Bună, tata. Îmi poţi spune cum să dau de Hades?
--Ai noroc, Hades şi tatăl său nu au plecat încă de aici. Ţi-l dau la telefon.
--Hey vere.
--Cu ce te ajut?
--Poţi să vi la mine acasă?
--Sigur, imediat ce se întunecă sunt acolo.
--Ok. Ne vedem, vere.
--Dar, desigur.
Poate ţine norocul cu mine şi reuşesc să-l conving să mă ajute. O mână de ajutor în plus nu strică niciodată.
Mă întorc din drum cu gândul să ajung mai repede acasă când dau cu ochii de o cafenea. Şi nu orice fel de cafenea. E cea la care l-am întâlnit pe Gabriel. Pe atunci nu ştiam nimic despre demoni sau îngeri, ştiam doar că îl plac foarte mult pe Matias, sentiment care doar a devenit mai puternic acum că ştiu ce este şi ce sunt eu. Tot în ziua aia a fost primul meu sărut cu Matias, şi prima străfulgerare de durere din cauza însemnelor.
Toate străzile sunt împânzite de oameni care încă mai caută cadouri sau decoraţiuni pentru brad sau casă, acum pe ultima sută de metri. Ceea ce îmi aduce aminte, eu nu am nici măcar un glob în casă. Dar nu îmi fac griji dacă totul decurge aşa cum plănuiesc eu, nu o să mai fiu pe aici de Crăciun.
Îmi îndrept paşi către cafenea, clopoţelul de deasupra uşii scoţând un zgomot vesel atunci când am intrat înăuntru. E mai aglomerat pe aici de când am venit eu ultima dată.
--Cu ce te servesc?
--O ciocolată caldă ar fi perfectă.
--Vine imediat.
Am prins liberă exact aceaşi masă, doar că în locul lui Matias s-a aşezat o fată. Ceva mai înaltă decât mine, blondă, ochi de un albastru foarte închis care îi dă o expresie foarte visătoare.
 |
| Ashley |
--Patricia nu? -
--Chiar ea. De ce?
--Mă numesc Ashley Carter. Noul tău Protector.
--P...Protector? Ce vrea să însemne asta?
--Înseamnă că Mihail vrea să te ştie în siguranţă.
--Mihai fiind...
--Unul dintre arhangheli. Vrea să se asigure că nu o să faci nimic nesăbuit.
Perfect. De parcă ar fi ştiut că vreau să mă duc după Matias. Of, încă un mic obstacol, defapt, nu e chiar aşa de mic, având în vedere că e aproape cu un cap mai înaltă decât mine. Hmmm, daca Hades acceptă să mă ajute, poate reuşesc să-l conving să o ţină pe Ashley ocupată destul timp încât să dispar. Mă pricep destul de bine la a dispărea din câte îmi aduc eu aminte.
--Ciocolata caldă. Scuze că a durat atât, e plin din câte vezi.
--Nu-i nici o problemă.
--Deci, cam ce o să îi spun eu Andreei, pentru că mă gândesc că tu vei locui la mine.
--Umm, ştie despre lumea noastră?
--În mare.
--Atunci, o să îi spui adevărul.
Încet încet începe să se întunece, ne ridicăm de la masă, lăsând acolo banii pentru ciocolată. Mergem cu paşi repezi către casă, pentru a nu sta prea mult în frigul de afară. Fulgii încep să îşi facă apariţia. Era de aşteptat, suntem în mijlocul lui Decembrie totuşi. Nici nu intrăm bine în casă când se fac auzite trei bătăi puternice în uşa de la intrare.
--Răspund eu, voi mergeţi în sufragerie.
--Ok, Deea, cum spui tu.
--Umm, Patri poţi veni puţin?
--Sigur. Revin.
--Cine e tipul? imi sopteste ea.
--Hey vere. A trecut ceva. Wow, se pare că îţi prieşte să fii la suprafaţă.
--Cui nu i-ar prii? Şi cine este această fermecătoare domnişoară?
--E cea mai bună prietenă a mea. Hades, ea e Andreea, Deea, el e vărul meu Hades.
--Încântat de cunoştinţă.
Îi ia mâna, sărutând-o uşor, exact ca tipii de acum 2 secole.
--Încântată.
--Ok, de ce nu ne ducem noi în sufragerie?
--Bine spus. Parcă vroiai să te ajut la ceva.
--O să îţi spun imediat. Faceţi-vă comozi eu mă duc să fac un ceai cald.
--Ok.
Cine ar fi crezut. Hades şi Deea. Nu m-aş fi gândit. Oricum, am spus că fac un ceai, un ceai să fie. Bine că am terminat de renovat bucătăria. Mai am doar la etaj de renovat şi o baie de la parter. Cred că la etaj o să fie camerele de oaspeţi. Nu de alta, dar se pare că am mare nevoie de ele. Deşi una s-a eliberat. Nu ştiu când a plecat Darko, e posibil să o fi făcut cât am fost eu prizonieră. Foarte posibil. Eh, măcar am un loc în care să o găzduiesc pe Ashley. Hades poate dormi pe canapeaua din bibleotecă. Din câte mi-a spus Deea. Şi canapeaua din sufragerie e extensibilă şi foarte confortabilă din câte mi-a spus.
--Ce mama naibii cauţi aici Ashley?
--Ce cauţi tu aici Hades. Ultima dată când te-am văzut erai în sala de judecată, gata să fi condamnat. Văd că ani petrecuţi închis au trecut pe lângă tine ca vântul. Nu te-ai schimbat mai deloc.
--Oh, mai lasă-mă ştii la fel de bine ca mine cât de afurisite sunt lanţurile alea. Mai aveam puţin şi-mi dădeam duhul dacă nu apărea Patri.
--Mare noroc ai avut.
--De ce urlaţi în halul ăsta?
--Scuze, doar că nu înţeleg cum de ai putut lăsa demonul ăsta nenorocit să îţi calce pragul.
--Whoa Whoa Whoa, mai uşor cu insultele. L-am lăsat înăuntru pentru că e verişorul meu. Are mult mai multe drepturi să intre aici decât tine.
--Şi până la urmă Ash dragoste, de ce eşti aici.
--Oh scuteşte-mă te rog. Sunt aici pentru că am fost desemnată Protectorul ei.
--HaHaHa... tu, protectorul ei. Ce glumă bună. Poate avea mai multă grijă de ea de una singură decât cu tine alături. Doar a avut o identitate dublă timp de mai bine de 3 ani.
--TACI!
--Vreau să spun, de când şi-a descoperit puterile...uh... mă dc să mă ocup de ceai...
--Unde e Deea?
--A spus ceva de o pisică.
--Aha. Păi, dacă ştii unde o să fie camera ta, noapte bună. Hades ?!
--Ce?
--Canapeaua din bibleotecă e numai a ta.
--Cum spui tu.
luni, 24 decembrie 2012
Capitol Bonus
Capitol Bonus :D
Deci să ne lămurim treburile în legătură cu această Academie a Demonilor.
După cum am mai spus nu se ştie care dintre adolescenţii umani pot devenii demoni până la vârsta de 17 ani. Atunci se întâmplă inevitabilul. Cei care chiar sunt progeniturile unor demoni încet lenta şi dureroasa transformare. Pentru că, bieţii de ei nu au avut aripile de mici. În timpul transformării, fiecare este "însemnat" ca să spun aşa cu semnul clasei din care face parte.
După cele 2 zile în care probabil şi-au dorit să nu fi făcut parte din această rasă. Tinerii demoni încep să-şi arate puterile specifice clasei din care fac parte.
Imediat după absolvire, se formează echipele. Echipele sunt echipe formate de câte un membr al fiecărei clase, devenind astfel un tot invincibil şi cu puterea de a nimici pe oricine. Asta doar dacă membrii echipei se înţeleg. Nu e nimic garantat că uni dintre tinerii noştri absolvenţi ar putea să prefere să îţi continue drumul în viaţă singuri, fără o echipă alături de ei.
Echipele sunt formate în felul următor:
1 Căutător. Acesta se ocupă cu localizarea victimei. (Adesea echipele primesc doar numele victimei.)
1 Informator. Acesta se ocupă cu toate detaliile legate de victime. Program de lucru, locuri pe care le frecventează la intervale regulate etc.
1 Vânător. Acesta se ocupă cu interceptarea, şi prinderea victimei.
1 Asasin. Acesta se ocupă cu scoaterea de informaţii pe care le poate deţine victima şi cu eventuala ucidere a acesteia.
Există câteva mici detalii totuşi. (+mici slăbiciuni are fiecărei clase)
1. Nu o să găseşti niciodată un Asasin umblând după un Informator, Asasinii tind să stea mai mult alături de vânători, pentru că misiunile lor sunt întotdeauna unul lângă celălalt.
2. Un Căutător poate fi scos foarte repede din joc, deoarece ei nu sunt obişnuiţi cu luptele.
3. Dacă ai de gând să înfrunţi un Vânător mai bine ai avea o clonă. Această clasă este fparte rar dusă de nas, având în vedere că îşi cunoaşte foarte bine prada datorită Informatorilor.
4. Informatorii exact ca şi Căutătorii nu sunt prea familiarizaţi cu munca de teren, deşi unii dintre ei s-ar putea să fie, deoarece destul de des, aceştia au nevoie de toată forţa şi viclenia posibilă pentru a aafla unele chestii despre victimele lor. Deci, înainte să te lupţi cu ei, trebuie să te asiguri că nu are muşchii prea bine defeniţi altfel dai de belea.
5. Asasinii tind să fie la fel de buni ca Vânătorii la capitolul liptă. Deşi Asasini pot fi distraşi foarte uşor. Dacă unul din ajutoarele tale arată destul de bine încât să se ridice la standardele lor nu o să ai prea multe probleme, deoarece Asasini vor întotdeauna prada mai drăguţă şi strălucitoare, doar nu de aia semănă cu păsările de pradă la caracter. Totuşi, dacă or să îţi dea seama că îi duci de nas (ceea ce e foarte probabil) eşti în mare belea.
Capitolul 3
Dupa multe amanari, iata si capitolul 3. Vreau sa va urez un Craciun Fericit si sper sa va placa micul meu cadou de Craciun ;)
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Capitolul 3
--Hm?
--Am spus să te trezeşti, haide, Patri, trag de tine de un sfert de oră.
--Nu puteai să vii mai târziu, visam aşa frumos.
--Trebuie să mănânci şi tu ceva. N-ai mâncat nimic înafară de cutia aia de cereale.
--Să ştii că mor de foame. Mă duc să fac un duş, ai chef să-mi pregăteşti micul tău dejun special?
--Sigur. De unde schimbarea asta de dispoziţie apropo?
--Umm... nu ştiu, mă simt bine dispusă.
--Se pare că Matias nu îţi mai bântuie coşmarurile.
--Care Matias? Oricum, mă aşteaptă duşul.
Huh, e mai greu de cât credeam. Până acum nu a trebuit să mă prefac că mă simt bine. Dar tebuie să mă întremez dacă vreau să-l găsesc pe Lucifer. Plus că, trebuie să o fac pe Deea să aibă încredere şi să nu se mai îngrijoreze atât de mult. Totuşi, oare ce a vrut să însemne acel vis. Atât de real. Poate că locul ăla chiar există. Ar fi perfect, cu un singur mic defect totuşi: habar n-am unde se află locul ăla. Dar, mai este o mică speranţă. Poate că ştie Gabriel ceva sau poate Hades, dar la el nu am cum să ajung pentru că nu mai am voie să păşesc în iad. Hmm... eu nu am voie. Dar tata poate. Deşi, există posibilitatea ca el să nu vrea să se întoarcă acolo. Uff, părea un plan perfect înainte de a începe să-l analizez.
Se pare că timpul trece mai repede atunci când ai la ce să te gândeşti. Mă îmbrac în ceva confortabil, îndreptându-mă spre bucătărie de unde vine un miros magnific.
***
Ce naiba se întâmplă? E un frig infernal aici. Dacă s-ar opri viscolul ăsta pentru măcar 5 minute să-mi dau seama unde mă aflu. Nici o şansă din câte văd. Şi totuşi, ce caut eu în mijlocul pustietăţii? Nu ar fi trebuit să pot ieşi din Iad decât peste câteva sute de ani. Pot să jur că e încă o farsă idioată de a lui Centurion
--Haide amice, nu mă ajuţi. În loc să îmi dai de lucru tu mă aduci pe Pământ.
Nici un răspuns. Era de aşteptat că nu o să se dea gol aşa repede. Oarecum. Măcar s-a oprit viscolul. Ce ciudat arată stânca asta. Clar nu e aşa de la natură. Regatul meu pentru Gabriel, el cu siguranţăar înţelege ce scrie pe pereţii ăştia. Eu reuşesc să desluşesc un singur cuvânt: "Pericol" dar nu ştiu cât de mare e pericolul, şi mi-aş face de ruşine echipa. Băieţii nu m-ar lăsa să dorm liniştit dacă ar afla că am un teritoriu necercetat.(N.A. cum Matias e un demon, a urmat Academia despre care am vorbit în capitolele anterioare. Deci, şi el fiind un asasin face parte din una din echipele formate imediat după absolvire. O să aflaţi mai multe în următorul capitol) Cum spuneam am de cercetat.
Mă îndrept către peretele stănci, atingând uşor gravurile de pe acesta. Când surpriză. Peretele începe să se mişte. Wow, nu mă aşteptam. În loc de o peşteră întunecată dau peste ceva ce pare a fi un hol. Unul foarte cunoscut dacă pot spune asta. Încep să păşesc încet, două voci începând să se audă din apropiere.
--Gabriel, o-opreşte-te. Nu mai pot să respir.
--Nu până nu recunoşti.
--Deci aşa de mult îmi duci tu lipsa...
--M...Matias, n...nu mă aşteptam să te întorci.
--Şi tocmai de aia te+ai gândit să mă înlocuieşti cu fratele meu. Drăguţ, n-am ce zice.
--Ţin să îţi amintesc că tu m-ai alungat de lângă tine când vroiam să îţi fiu alături. Ce te aşteptai să fac, să mă încui în cameră şi să nu mai vorbesc cu nimeni doar pentru că tu m-ai părăsit?
--Ei bine, nici chiar la asta, dar nu au trecut decât câteva zile.
--Sincer nu ştiu cum măsura-ţi voi timpul în lumea aia a ta, dar aici au trecut 10 ani deja.
--Mamiiiii..... Josh nu vlea să îmi dea păpuşa înapoi.
--Spune-i să-mi dea ea cartonaşele cu jucători şi după i-o dau.
--Haide Josh, dă-i-o înapoi, o să îţi dau eu alte cartonaşe.
--Serios tata?
--Serios?
--Şi tu cine eşti? mă întreabă pitica cu ochi verzi.
--S...sunt unchiul vostru.
--Cât de tare, colecţionezi şi tu cartonaşe?
--Haieţi copii, mergeţi înapoi în camera voastră.
--Ă...ăsta trebuia să fie vitorul nostru şi tu o şti.
Nu... pur şi simplu nu îmi vine să cred. E prea de tot asta. Nu mi-aş fi imaginat una ca asta nici într-o mie de ani. Adică aş fi înţeles dacă încerca să-şi refacă viaţa cu un om. Dar chiar cu Gabriel. E prea de tot.
--Bine spus dragule. Trebuia. Asta până când ai dat cu piciorul la tot.
Până şi ea are lacrimi în ochi. Poate că mai are sentimenta pentru mine. Doar poate. Nu are rost să îmi fac atâtea iluzii. Are până la urmă 2 copii cu el. Nu prea mai are rost să mă bag. Nu acum în orice caz. Când mă gândesc că înainte de tot acest fiasco chiar mi-am imaginat o asemenea scenă, doar că fetiţa avea ochii mei, iar băiatul avea tonul şi privirea mea. Doare. Chiar dacă au fost doar nişte vise aiurite chiar doare să le văd năruindu-se aşa.
--E vina mea că am făcut odată în viaţă ceea ce trebuie?
--Oh haide frăţioare trezeşte-te la realitate.
--Cum???
--Matias, haide odată, trezeşte-te. E doar un coşmar amice. Doar un coşmar.
--Nici nu şti cât de real a fost.
--Îmi pot imagina la ce ţipete ai scos. Oricum, ai spus că vrei de lucru. Ai de verificat un munte de dosare în birou aşa că fugi. Munca te aşteaptă.
--Mersi.
***
--Cel mai delicios mic dejun din ultimele zile.
--Însfârşit te văd şi pe tine mâncând cum trebuie.
--Ar fi trebuit să-mi vină şi mie mintea la cap odată şi odată nu?
--Cam aşa ceva.
--Eu mă duc să fac o plimbare, am nevoie de nişte aer curat.
--Ok.
Însfârşit, singură cu gândurile mele. E atât de greu să mă prefac că am uitat când toată tristeţea asta mă macină pe dinăuntru. Dar se pare că Deea mă crede ceea ce înseamnă că va putea să doarmă şi ea liniştită la noapte. Vrând nevrând ajung în luminişul meu. Acum e acoperit cu un strat fin de zăpadă albă. În curând o să fie Crăciunul. Peste tot o să fie numai zâmbete şi cântece vesele. Ar fi trebuit să fie primul nostru Crăciun împreună. Ştiu că nu am plănuit-o niciodată dar speram asta. În adâncul sufletului chiar speram asta. Am un vag presentiment că nu voi fi acasă de crăciun, poate o să reuşesc să-l descos pe Gabriel sau poate voi găsi eu o pistă sau ceva care să mă ducă la acea stâncă. După câte îmi aduc aminte era un viscol foarte puternic şi zăpadă cât vedeai cu ochii. Ceea nu mă prea ajută pentru că şi la Polul Nord şi la Polul Sud sunt multe stânci şi întinderi de zăpadă. Tot ce pot face e să sper că o să-l fac pe Gabriel să mă ajute.
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Capitolul 3
--Hm?
--Am spus să te trezeşti, haide, Patri, trag de tine de un sfert de oră.
--Nu puteai să vii mai târziu, visam aşa frumos.
--Trebuie să mănânci şi tu ceva. N-ai mâncat nimic înafară de cutia aia de cereale.
--Să ştii că mor de foame. Mă duc să fac un duş, ai chef să-mi pregăteşti micul tău dejun special?
--Sigur. De unde schimbarea asta de dispoziţie apropo?
--Umm... nu ştiu, mă simt bine dispusă.
--Se pare că Matias nu îţi mai bântuie coşmarurile.
--Care Matias? Oricum, mă aşteaptă duşul.
Huh, e mai greu de cât credeam. Până acum nu a trebuit să mă prefac că mă simt bine. Dar tebuie să mă întremez dacă vreau să-l găsesc pe Lucifer. Plus că, trebuie să o fac pe Deea să aibă încredere şi să nu se mai îngrijoreze atât de mult. Totuşi, oare ce a vrut să însemne acel vis. Atât de real. Poate că locul ăla chiar există. Ar fi perfect, cu un singur mic defect totuşi: habar n-am unde se află locul ăla. Dar, mai este o mică speranţă. Poate că ştie Gabriel ceva sau poate Hades, dar la el nu am cum să ajung pentru că nu mai am voie să păşesc în iad. Hmm... eu nu am voie. Dar tata poate. Deşi, există posibilitatea ca el să nu vrea să se întoarcă acolo. Uff, părea un plan perfect înainte de a începe să-l analizez.
Se pare că timpul trece mai repede atunci când ai la ce să te gândeşti. Mă îmbrac în ceva confortabil, îndreptându-mă spre bucătărie de unde vine un miros magnific.
***
Ce naiba se întâmplă? E un frig infernal aici. Dacă s-ar opri viscolul ăsta pentru măcar 5 minute să-mi dau seama unde mă aflu. Nici o şansă din câte văd. Şi totuşi, ce caut eu în mijlocul pustietăţii? Nu ar fi trebuit să pot ieşi din Iad decât peste câteva sute de ani. Pot să jur că e încă o farsă idioată de a lui Centurion
--Haide amice, nu mă ajuţi. În loc să îmi dai de lucru tu mă aduci pe Pământ.
Nici un răspuns. Era de aşteptat că nu o să se dea gol aşa repede. Oarecum. Măcar s-a oprit viscolul. Ce ciudat arată stânca asta. Clar nu e aşa de la natură. Regatul meu pentru Gabriel, el cu siguranţăar înţelege ce scrie pe pereţii ăştia. Eu reuşesc să desluşesc un singur cuvânt: "Pericol" dar nu ştiu cât de mare e pericolul, şi mi-aş face de ruşine echipa. Băieţii nu m-ar lăsa să dorm liniştit dacă ar afla că am un teritoriu necercetat.(N.A. cum Matias e un demon, a urmat Academia despre care am vorbit în capitolele anterioare. Deci, şi el fiind un asasin face parte din una din echipele formate imediat după absolvire. O să aflaţi mai multe în următorul capitol) Cum spuneam am de cercetat.
Mă îndrept către peretele stănci, atingând uşor gravurile de pe acesta. Când surpriză. Peretele începe să se mişte. Wow, nu mă aşteptam. În loc de o peşteră întunecată dau peste ceva ce pare a fi un hol. Unul foarte cunoscut dacă pot spune asta. Încep să păşesc încet, două voci începând să se audă din apropiere.
--Gabriel, o-opreşte-te. Nu mai pot să respir.
--Nu până nu recunoşti.
--Deci aşa de mult îmi duci tu lipsa...
--M...Matias, n...nu mă aşteptam să te întorci.
--Şi tocmai de aia te+ai gândit să mă înlocuieşti cu fratele meu. Drăguţ, n-am ce zice.
--Ţin să îţi amintesc că tu m-ai alungat de lângă tine când vroiam să îţi fiu alături. Ce te aşteptai să fac, să mă încui în cameră şi să nu mai vorbesc cu nimeni doar pentru că tu m-ai părăsit?
--Ei bine, nici chiar la asta, dar nu au trecut decât câteva zile.
--Sincer nu ştiu cum măsura-ţi voi timpul în lumea aia a ta, dar aici au trecut 10 ani deja.
--Mamiiiii..... Josh nu vlea să îmi dea păpuşa înapoi.
--Spune-i să-mi dea ea cartonaşele cu jucători şi după i-o dau.
--Haide Josh, dă-i-o înapoi, o să îţi dau eu alte cartonaşe.
--Serios tata?
--Serios?
--Şi tu cine eşti? mă întreabă pitica cu ochi verzi.
--S...sunt unchiul vostru.
--Cât de tare, colecţionezi şi tu cartonaşe?
--Haieţi copii, mergeţi înapoi în camera voastră.
--Ă...ăsta trebuia să fie vitorul nostru şi tu o şti.
Nu... pur şi simplu nu îmi vine să cred. E prea de tot asta. Nu mi-aş fi imaginat una ca asta nici într-o mie de ani. Adică aş fi înţeles dacă încerca să-şi refacă viaţa cu un om. Dar chiar cu Gabriel. E prea de tot.
--Bine spus dragule. Trebuia. Asta până când ai dat cu piciorul la tot.
Până şi ea are lacrimi în ochi. Poate că mai are sentimenta pentru mine. Doar poate. Nu are rost să îmi fac atâtea iluzii. Are până la urmă 2 copii cu el. Nu prea mai are rost să mă bag. Nu acum în orice caz. Când mă gândesc că înainte de tot acest fiasco chiar mi-am imaginat o asemenea scenă, doar că fetiţa avea ochii mei, iar băiatul avea tonul şi privirea mea. Doare. Chiar dacă au fost doar nişte vise aiurite chiar doare să le văd năruindu-se aşa.
--E vina mea că am făcut odată în viaţă ceea ce trebuie?
--Oh haide frăţioare trezeşte-te la realitate.
--Cum???
--Matias, haide odată, trezeşte-te. E doar un coşmar amice. Doar un coşmar.
--Nici nu şti cât de real a fost.
--Îmi pot imagina la ce ţipete ai scos. Oricum, ai spus că vrei de lucru. Ai de verificat un munte de dosare în birou aşa că fugi. Munca te aşteaptă.
--Mersi.
***
--Cel mai delicios mic dejun din ultimele zile.
--Însfârşit te văd şi pe tine mâncând cum trebuie.
--Ar fi trebuit să-mi vină şi mie mintea la cap odată şi odată nu?
--Cam aşa ceva.
--Eu mă duc să fac o plimbare, am nevoie de nişte aer curat.
--Ok.
Însfârşit, singură cu gândurile mele. E atât de greu să mă prefac că am uitat când toată tristeţea asta mă macină pe dinăuntru. Dar se pare că Deea mă crede ceea ce înseamnă că va putea să doarmă şi ea liniştită la noapte. Vrând nevrând ajung în luminişul meu. Acum e acoperit cu un strat fin de zăpadă albă. În curând o să fie Crăciunul. Peste tot o să fie numai zâmbete şi cântece vesele. Ar fi trebuit să fie primul nostru Crăciun împreună. Ştiu că nu am plănuit-o niciodată dar speram asta. În adâncul sufletului chiar speram asta. Am un vag presentiment că nu voi fi acasă de crăciun, poate o să reuşesc să-l descos pe Gabriel sau poate voi găsi eu o pistă sau ceva care să mă ducă la acea stâncă. După câte îmi aduc aminte era un viscol foarte puternic şi zăpadă cât vedeai cu ochii. Ceea nu mă prea ajută pentru că şi la Polul Nord şi la Polul Sud sunt multe stânci şi întinderi de zăpadă. Tot ce pot face e să sper că o să-l fac pe Gabriel să mă ajute.
duminică, 9 decembrie 2012
Concurs
Christmas Giveaway pe Booktown Lover. http://booktownlover.blogspot.ro/2012/12/christmas-giveaway.html
sâmbătă, 8 decembrie 2012
Capitolul 2
Capitolul 2
Ninge atât de tare şi de mărunt încât nici nu poţi să vezi mai mult de un metru în faţa ochilor. A început acum o oră şi deja nu-mi mai pot zări vârful cizmelor. Dar trebuie să continui, dacă vreau să-l găsesc pe cel care-l poate salva pe Matias, trebuie să continui.
Gabriel nu vrea să sufle o vorbă în legătură cu acest subiect, Mihail nici atât. Singura persoană în care mă pot baza acum sunt eu. Nici nu mai ştiu pe unde am ajuns cu căutările. Tot ce pot să spun e că mă aflu într-un loc pustiu, imens, unde e al dracului de frig.
Toată furtuna de zăpadă se opreşte brusc, dezvăluindu-mi un fel de uşă gravată în stâncă. O ating uşor, uşa începând să alunece înăuntru. Culmea, în loc să fie întuneric beznă, peştera e luminată, destul de slab, dar totuţi luminată. Pare să coboare în adâncul pământului. E prea interesant pentru a mă oprii acum.
După un drum nu foarte scurt, podeaua peşterii încetează să mai coboare, continuând aproximativ 10 metri înainte până la o altă uşă, mai mică decât cea de la intrare. Doar că pe asta împreună cu gravurile care acoperă fiecare centimetru pătrat de pe ziduri se mai află şi o avertizare în limba demonilor.
--,,Gândeşte-te bine! Eşti absolut sigură că vrei să înfunţi furia Protectorilor? Aceştia au jurat că-l vor păzi şi ascunde de ochii şi dorinţa tuturor celor care vor să-l trezească. FIE-VĂ TEAMĂ, CĂCI AICI SĂLĂŞLUIEŞTE PRIMUL ÎNGER CARE S-A RĂZVRĂTIT ÎMPOTRIVA CREATORULUI.
Wow, deja mă simt ca în Indianna Jones. Sper doar să nu găsesc cadavre înăuntru.
Împing uşa, aceasta deschizându-se surprinzător de uşor. Păşesc încet, lumina intrând pentru prima dată după mult timp şi în această încăpere. Sunt întâmpinată de un miros de aer stătut şi mucegai, dacă se poate aşa ceva într-o peşteră. Îmi ridic privirea, ochii căzându-mi pe un corp ţintuit la pământ de lanţuri. Aripile odată maiestuoase, acum abia se mai ţin laolaltă. Ochii, care se pare că au fost obişnuiţi să arunce privi ucigătoare arată obosiţi. Totul la acea persoană îţi transimte epuizare şi foame. Tipului îi e foarte foame. Reuşeşte să-şi deschidă ochii puţin mai mult, privindu-mă cu poftă. Încearcă să rânjească, gândindu-se că însfârşit cineva l-a găsit. Dar îi iasă doar o grimasă de durere.
Mă apropii încet de el, acesta părând să capete putere pe măsură ce eu mă apropiam.
--D..deci a..ş..a ara..tă s..sufle..tul u...unei aris..ti..ene. E mag...nific.
--Îsfârşit, te-am găsit. Nici nu ştii de cât timp sunt pe urmele tale.
Începe să chicotească uşor, acest lucru doar slăbindu-l mai mult decât este deja.
--V...vre..i să spui... că vii sin..gu..ră să te sa..crifi...ci? Da..că aş mai... a...avea pu..ter...ea de o..dini...orară nu aş fi acc...e...ptat fă...ră să mă joc p..puţin cu tine.
--Doar că nu o ai. Aşa că o să te mulţumeşti cu atât cât să te poţi ridica, odată ce te duc la suprafaţă o să te poţi hrăni cât vrei.
--U...un sin...gur lu..cr..u î..na..inte.
--Spune.
--TREZEŞTE-TE!
Ninge atât de tare şi de mărunt încât nici nu poţi să vezi mai mult de un metru în faţa ochilor. A început acum o oră şi deja nu-mi mai pot zări vârful cizmelor. Dar trebuie să continui, dacă vreau să-l găsesc pe cel care-l poate salva pe Matias, trebuie să continui.
Gabriel nu vrea să sufle o vorbă în legătură cu acest subiect, Mihail nici atât. Singura persoană în care mă pot baza acum sunt eu. Nici nu mai ştiu pe unde am ajuns cu căutările. Tot ce pot să spun e că mă aflu într-un loc pustiu, imens, unde e al dracului de frig.
Toată furtuna de zăpadă se opreşte brusc, dezvăluindu-mi un fel de uşă gravată în stâncă. O ating uşor, uşa începând să alunece înăuntru. Culmea, în loc să fie întuneric beznă, peştera e luminată, destul de slab, dar totuţi luminată. Pare să coboare în adâncul pământului. E prea interesant pentru a mă oprii acum.
După un drum nu foarte scurt, podeaua peşterii încetează să mai coboare, continuând aproximativ 10 metri înainte până la o altă uşă, mai mică decât cea de la intrare. Doar că pe asta împreună cu gravurile care acoperă fiecare centimetru pătrat de pe ziduri se mai află şi o avertizare în limba demonilor.
--,,Gândeşte-te bine! Eşti absolut sigură că vrei să înfunţi furia Protectorilor? Aceştia au jurat că-l vor păzi şi ascunde de ochii şi dorinţa tuturor celor care vor să-l trezească. FIE-VĂ TEAMĂ, CĂCI AICI SĂLĂŞLUIEŞTE PRIMUL ÎNGER CARE S-A RĂZVRĂTIT ÎMPOTRIVA CREATORULUI.
Wow, deja mă simt ca în Indianna Jones. Sper doar să nu găsesc cadavre înăuntru.
Împing uşa, aceasta deschizându-se surprinzător de uşor. Păşesc încet, lumina intrând pentru prima dată după mult timp şi în această încăpere. Sunt întâmpinată de un miros de aer stătut şi mucegai, dacă se poate aşa ceva într-o peşteră. Îmi ridic privirea, ochii căzându-mi pe un corp ţintuit la pământ de lanţuri. Aripile odată maiestuoase, acum abia se mai ţin laolaltă. Ochii, care se pare că au fost obişnuiţi să arunce privi ucigătoare arată obosiţi. Totul la acea persoană îţi transimte epuizare şi foame. Tipului îi e foarte foame. Reuşeşte să-şi deschidă ochii puţin mai mult, privindu-mă cu poftă. Încearcă să rânjească, gândindu-se că însfârşit cineva l-a găsit. Dar îi iasă doar o grimasă de durere.
Mă apropii încet de el, acesta părând să capete putere pe măsură ce eu mă apropiam.
--D..deci a..ş..a ara..tă s..sufle..tul u...unei aris..ti..ene. E mag...nific.
--Îsfârşit, te-am găsit. Nici nu ştii de cât timp sunt pe urmele tale.
Începe să chicotească uşor, acest lucru doar slăbindu-l mai mult decât este deja.
--V...vre..i să spui... că vii sin..gu..ră să te sa..crifi...ci? Da..că aş mai... a...avea pu..ter...ea de o..dini...orară nu aş fi acc...e...ptat fă...ră să mă joc p..puţin cu tine.
--Doar că nu o ai. Aşa că o să te mulţumeşti cu atât cât să te poţi ridica, odată ce te duc la suprafaţă o să te poţi hrăni cât vrei.
--U...un sin...gur lu..cr..u î..na..inte.
--Spune.
--TREZEŞTE-TE!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)