Capitol Bonus

Capitol Bonus :D

Deci să ne lămurim treburile în legătură cu această Academie a Demonilor.
După cum am mai spus nu se ştie care dintre adolescenţii umani pot devenii demoni până la vârsta de 17 ani. Atunci se întâmplă inevitabilul. Cei care chiar sunt progeniturile unor demoni încet lenta şi dureroasa transformare. Pentru că, bieţii de ei nu au avut aripile de mici. În timpul transformării, fiecare este "însemnat" ca să spun aşa cu semnul clasei din care face parte.
După cele 2 zile în care probabil şi-au dorit să nu fi făcut parte din această rasă. Tinerii demoni încep să-şi arate puterile specifice clasei din care fac parte.
Imediat după absolvire, se formează echipele. Echipele sunt echipe formate de câte un membr al fiecărei clase, devenind astfel un tot invincibil şi cu puterea de a nimici pe oricine. Asta doar dacă membrii echipei se înţeleg. Nu e nimic garantat că uni dintre tinerii noştri absolvenţi ar putea să prefere să îţi continue drumul în viaţă singuri, fără o echipă alături de ei.
Echipele sunt formate în felul următor:

1 Căutător. Acesta se ocupă cu localizarea victimei. (Adesea echipele primesc doar numele victimei.)
1 Informator. Acesta se ocupă cu toate detaliile legate de victime. Program de lucru, locuri pe care le frecventează la intervale regulate etc.
1 Vânător. Acesta se ocupă cu interceptarea, şi prinderea victimei.
1 Asasin. Acesta se ocupă cu scoaterea de informaţii pe care le poate deţine victima şi cu eventuala ucidere a acesteia.

Există câteva mici detalii totuşi. (+mici slăbiciuni are fiecărei clase)
1. Nu o să găseşti niciodată un Asasin umblând după un Informator, Asasinii tind să stea mai mult alături de vânători, pentru că misiunile lor sunt întotdeauna unul lângă celălalt.
2. Un Căutător poate fi scos foarte repede din joc, deoarece ei nu sunt obişnuiţi cu luptele.
3. Dacă ai de gând să înfrunţi un Vânător mai bine ai avea o clonă. Această clasă este fparte rar dusă de nas, având în vedere că îşi cunoaşte foarte bine prada datorită Informatorilor.
4. Informatorii exact ca şi Căutătorii nu sunt prea familiarizaţi cu munca de teren, deşi unii dintre ei s-ar putea să fie, deoarece destul de des, aceştia au nevoie de toată forţa şi viclenia posibilă pentru a aafla unele chestii despre victimele lor. Deci, înainte să te lupţi cu ei, trebuie să te asiguri că nu are muşchii prea bine defeniţi altfel dai de belea.
5. Asasinii tind să fie la fel de buni ca Vânătorii la capitolul liptă. Deşi Asasini pot fi distraşi foarte uşor. Dacă unul din ajutoarele tale arată destul de bine încât să se ridice la standardele lor nu o să ai prea multe probleme, deoarece Asasini vor întotdeauna prada mai drăguţă şi strălucitoare, doar nu de aia semănă cu păsările de pradă la caracter. Totuşi, dacă or să îţi dea seama că îi duci de nas (ceea ce e foarte probabil) eşti în mare belea.

Capitolul 3

Dupa multe amanari, iata si capitolul 3. Vreau sa va urez un Craciun Fericit si sper sa va placa micul meu cadou de Craciun ;)

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.


Capitolul 3

    --Hm?
    --Am spus să te trezeşti, haide, Patri, trag de tine de un sfert de oră.
    --Nu puteai să vii mai târziu, visam aşa frumos.
    --Trebuie să mănânci şi tu ceva. N-ai mâncat nimic înafară de cutia aia de cereale.
    --Să ştii că mor de foame. Mă duc să fac un duş, ai chef să-mi pregăteşti micul tău dejun special?
    --Sigur. De unde schimbarea asta de dispoziţie apropo?
    --Umm... nu ştiu, mă simt bine dispusă.
    --Se pare că Matias nu îţi mai bântuie coşmarurile.
    --Care Matias? Oricum, mă aşteaptă duşul.
   Huh, e mai greu de cât credeam. Până acum nu a trebuit să mă prefac că mă simt bine. Dar tebuie să mă întremez dacă vreau să-l găsesc pe Lucifer. Plus că, trebuie să o fac pe Deea să aibă încredere şi să nu se mai îngrijoreze atât de mult. Totuşi, oare ce a vrut să însemne acel vis. Atât de real. Poate că locul ăla chiar există. Ar fi perfect, cu un singur mic defect totuşi: habar n-am unde se află locul ăla. Dar, mai este o mică speranţă. Poate că ştie Gabriel ceva sau poate Hades, dar la el nu am cum să ajung pentru că nu mai am voie să păşesc în iad. Hmm... eu nu am voie. Dar tata poate. Deşi, există posibilitatea ca el să nu vrea să se întoarcă acolo. Uff, părea un plan perfect înainte de a începe să-l analizez. 
Se pare că timpul trece mai repede atunci când ai la ce să te gândeşti. Mă îmbrac în ceva confortabil, îndreptându-mă spre bucătărie de unde vine un miros magnific.

***
   Ce naiba se întâmplă? E un frig infernal aici. Dacă s-ar opri viscolul ăsta pentru măcar 5 minute să-mi dau seama unde mă aflu. Nici o şansă din câte văd. Şi totuşi, ce caut eu în mijlocul pustietăţii? Nu ar fi trebuit să pot ieşi din Iad decât peste câteva sute de ani. Pot să jur că e încă o farsă idioată de a lui Centurion
    --Haide amice, nu mă ajuţi. În loc să îmi dai de lucru tu mă aduci pe Pământ.
   Nici un răspuns. Era de aşteptat că nu o să se dea gol aşa repede. Oarecum. Măcar s-a oprit viscolul. Ce ciudat arată stânca asta. Clar nu e aşa de la natură. Regatul meu pentru Gabriel, el cu siguranţăar înţelege ce scrie pe pereţii ăştia. Eu reuşesc să desluşesc un singur cuvânt: "Pericol" dar nu ştiu cât de mare e pericolul, şi mi-aş face de ruşine echipa. Băieţii nu m-ar lăsa să dorm liniştit dacă ar afla că am un teritoriu necercetat.(N.A. cum Matias e un demon, a urmat Academia despre care am vorbit în capitolele anterioare. Deci, şi el fiind un asasin face parte din una din echipele formate imediat după absolvire. O să aflaţi mai multe în următorul capitol) Cum spuneam am de cercetat. 
   Mă îndrept către peretele stănci, atingând uşor gravurile de pe acesta. Când surpriză. Peretele începe să se mişte. Wow, nu mă aşteptam. În loc de o peşteră întunecată dau peste ceva ce pare a fi un hol. Unul foarte cunoscut dacă pot spune asta. Încep să păşesc încet, două voci începând să se audă din apropiere.
    --Gabriel, o-opreşte-te. Nu mai pot să respir.
    --Nu până nu recunoşti.
    --Deci aşa de mult îmi duci tu lipsa...
    --M...Matias, n...nu mă aşteptam să te întorci.
    --Şi tocmai de aia te+ai gândit să mă înlocuieşti cu fratele meu. Drăguţ, n-am ce zice.
    --Ţin să îţi amintesc că tu m-ai alungat de lângă tine când vroiam să îţi fiu alături. Ce te aşteptai să fac, să mă încui în cameră şi să nu mai vorbesc cu nimeni doar pentru că tu m-ai părăsit? 
    --Ei bine, nici chiar la asta, dar nu au trecut decât câteva zile.
    --Sincer nu ştiu cum măsura-ţi voi timpul în lumea aia a ta, dar aici au trecut 10 ani deja.
    --Mamiiiii..... Josh nu vlea să îmi dea păpuşa înapoi.
    --Spune-i să-mi dea ea cartonaşele cu jucători şi după i-o dau.
    --Haide Josh, dă-i-o înapoi, o să îţi dau eu alte cartonaşe. 
    --Serios tata?
    --Serios?
    --Şi tu cine eşti? mă întreabă pitica cu ochi verzi.
    --S...sunt unchiul vostru.
    --Cât de tare, colecţionezi şi tu cartonaşe?
    --Haieţi copii, mergeţi înapoi în camera voastră.
    --Ă...ăsta trebuia să fie vitorul nostru şi tu o şti.
   Nu... pur şi simplu nu îmi vine să cred. E prea de tot asta. Nu mi-aş fi imaginat una ca asta nici într-o mie de ani. Adică aş fi înţeles dacă încerca să-şi refacă viaţa cu un om. Dar chiar cu Gabriel. E prea de tot. 
    --Bine spus dragule. Trebuia. Asta până când ai dat cu piciorul la tot.
   Până şi ea are lacrimi în ochi. Poate că mai are sentimenta pentru mine. Doar poate. Nu are rost să îmi fac atâtea iluzii. Are până la urmă 2 copii cu el. Nu prea mai are rost să mă bag. Nu acum în orice caz. Când mă gândesc că înainte de tot acest fiasco chiar mi-am imaginat o asemenea scenă, doar că fetiţa avea ochii mei, iar băiatul avea tonul şi privirea mea. Doare. Chiar dacă au fost doar nişte vise aiurite chiar doare să le văd năruindu-se aşa.
    --E vina mea că am făcut odată în viaţă ceea ce trebuie?
    --Oh haide frăţioare trezeşte-te la realitate.
    --Cum???
    --Matias, haide odată, trezeşte-te. E doar un coşmar amice. Doar un coşmar.
    --Nici nu şti cât de real a fost. 
    --Îmi pot imagina la ce ţipete ai scos. Oricum, ai spus că vrei de lucru. Ai de verificat un munte de dosare în birou aşa că fugi. Munca te aşteaptă.
    --Mersi. 

***

    --Cel mai delicios mic dejun din ultimele zile.
    --Însfârşit te văd şi pe tine mâncând cum trebuie. 
    --Ar fi trebuit să-mi vină şi mie mintea la cap odată şi odată nu?
    --Cam aşa ceva.
    --Eu mă duc să fac o plimbare, am nevoie de nişte aer curat.
    --Ok.
   Însfârşit, singură cu gândurile mele. E atât de greu să mă prefac că am uitat când toată tristeţea asta mă macină pe dinăuntru. Dar se pare că Deea mă crede ceea ce înseamnă că va putea să doarmă şi ea liniştită la noapte. Vrând nevrând ajung în luminişul meu. Acum e acoperit cu un strat fin de zăpadă albă. În curând o să fie Crăciunul. Peste tot o să fie numai zâmbete şi cântece vesele. Ar fi trebuit să fie primul nostru Crăciun împreună. Ştiu că nu am plănuit-o niciodată dar speram asta. În adâncul sufletului chiar speram asta. Am un vag presentiment că nu voi fi acasă de crăciun, poate o să reuşesc să-l descos pe Gabriel sau poate voi găsi eu o pistă sau ceva care să mă ducă la acea stâncă. După câte îmi aduc aminte era un viscol foarte puternic şi zăpadă cât vedeai cu ochii. Ceea nu mă prea ajută pentru că şi la Polul Nord şi la Polul Sud sunt multe stânci şi întinderi de zăpadă. Tot ce pot face e să sper că o să-l fac pe Gabriel să mă ajute.  

Concurs

Christmas Giveaway pe Booktown Lover. http://booktownlover.blogspot.ro/2012/12/christmas-giveaway.html

Capitolul 2

Capitolul 2

   Ninge atât de tare şi de mărunt încât nici nu poţi să vezi mai mult de un metru în faţa ochilor. A început acum o oră şi deja nu-mi mai pot zări vârful cizmelor. Dar trebuie să continui, dacă vreau să-l găsesc pe cel care-l poate salva pe Matias, trebuie să continui.
   Gabriel nu vrea să sufle o vorbă în legătură cu acest subiect, Mihail nici atât. Singura persoană în care mă pot baza acum sunt eu. Nici nu mai ştiu pe unde am ajuns cu căutările. Tot ce pot să spun e că mă aflu într-un loc pustiu, imens, unde e al dracului de frig.
   Toată furtuna de zăpadă se opreşte brusc, dezvăluindu-mi un fel de uşă gravată în stâncă. O ating uşor, uşa începând să alunece înăuntru. Culmea, în loc să fie întuneric beznă, peştera e luminată, destul de slab, dar totuţi luminată. Pare să coboare în adâncul pământului. E prea interesant pentru a mă oprii acum.
   După un drum nu foarte scurt, podeaua peşterii încetează să mai coboare, continuând  aproximativ 10 metri  înainte  până la o altă uşă, mai mică decât cea de la intrare. Doar că pe asta împreună cu gravurile care acoperă fiecare centimetru pătrat de pe ziduri se mai află şi o avertizare în limba demonilor.
     --,,Gândeşte-te bine! Eşti absolut sigură că vrei să înfunţi furia Protectorilor? Aceştia au jurat că-l vor păzi şi ascunde de ochii şi dorinţa tuturor celor care vor să-l trezească. FIE-VĂ TEAMĂ, CĂCI AICI SĂLĂŞLUIEŞTE PRIMUL ÎNGER CARE S-A RĂZVRĂTIT ÎMPOTRIVA CREATORULUI.
   Wow, deja mă simt ca în Indianna Jones. Sper doar să nu găsesc cadavre înăuntru.
   Împing uşa, aceasta deschizându-se surprinzător de uşor. Păşesc încet, lumina intrând pentru prima dată după mult timp şi în această încăpere. Sunt întâmpinată de un miros de aer stătut şi mucegai, dacă se poate aşa ceva într-o peşteră. Îmi ridic privirea, ochii căzându-mi pe un corp ţintuit la pământ de lanţuri. Aripile odată maiestuoase, acum abia se mai ţin laolaltă. Ochii, care se pare că au fost obişnuiţi să arunce privi ucigătoare arată obosiţi. Totul la acea persoană îţi transimte epuizare şi foame. Tipului îi e foarte foame. Reuşeşte să-şi deschidă ochii puţin mai mult, privindu-mă cu poftă. Încearcă să rânjească, gândindu-se că însfârşit cineva l-a găsit. Dar îi iasă doar o grimasă de durere.
   Mă apropii încet de el, acesta părând să capete putere pe măsură ce eu mă apropiam.
     --D..deci a..ş..a ara..tă s..sufle..tul u...unei aris..ti..ene. E mag...nific.
     --Îsfârşit, te-am găsit. Nici nu ştii de cât timp sunt pe urmele tale.
   Începe să chicotească uşor, acest lucru doar slăbindu-l mai mult decât este deja.
      --V...vre..i să spui... că vii sin..gu..ră să te sa..crifi...ci? Da..că aş mai... a...avea pu..ter...ea de o..dini...orară nu aş fi acc...e...ptat fă...ră să mă joc p..puţin cu tine.
      --Doar că nu o ai. Aşa că o să te mulţumeşti cu atât cât să te poţi ridica, odată ce te duc la suprafaţă o să te poţi hrăni cât vrei.
      --U...un sin...gur lu..cr..u î..na..inte.
      --Spune.
      --TREZEŞTE-TE!

Aniversare

 Nu ştiu la ce v-aţi fi aşteptat când aţi citit titlul dar, tot ce pot să vă spun e că ieri, în 3 Decembrie 2012, Patricia Froster şi Matias Darkfaith au împlinit un an. Exact, aţi citit bine anul trecut pe vremea asta voi fetelor aţi început să vă îndrăgostiţi de Matias şi să îl urâţi pe Gabriel. Tot ce pot să spun e că vă mulţumesc că m-aţi susţinut şi sper că o veţi face în continuare.
  Kisses Dark Rose.
 P.S. Dacă citiţi postul, vă rog din suflet să lăsaţi măcar un comm., nu de alta dar sunt extrem de curioasă să văd câţi cititori a adunat povestea mea.