Capitolul 2

Capitolul 2

   Ninge atât de tare şi de mărunt încât nici nu poţi să vezi mai mult de un metru în faţa ochilor. A început acum o oră şi deja nu-mi mai pot zări vârful cizmelor. Dar trebuie să continui, dacă vreau să-l găsesc pe cel care-l poate salva pe Matias, trebuie să continui.
   Gabriel nu vrea să sufle o vorbă în legătură cu acest subiect, Mihail nici atât. Singura persoană în care mă pot baza acum sunt eu. Nici nu mai ştiu pe unde am ajuns cu căutările. Tot ce pot să spun e că mă aflu într-un loc pustiu, imens, unde e al dracului de frig.
   Toată furtuna de zăpadă se opreşte brusc, dezvăluindu-mi un fel de uşă gravată în stâncă. O ating uşor, uşa începând să alunece înăuntru. Culmea, în loc să fie întuneric beznă, peştera e luminată, destul de slab, dar totuţi luminată. Pare să coboare în adâncul pământului. E prea interesant pentru a mă oprii acum.
   După un drum nu foarte scurt, podeaua peşterii încetează să mai coboare, continuând  aproximativ 10 metri  înainte  până la o altă uşă, mai mică decât cea de la intrare. Doar că pe asta împreună cu gravurile care acoperă fiecare centimetru pătrat de pe ziduri se mai află şi o avertizare în limba demonilor.
     --,,Gândeşte-te bine! Eşti absolut sigură că vrei să înfunţi furia Protectorilor? Aceştia au jurat că-l vor păzi şi ascunde de ochii şi dorinţa tuturor celor care vor să-l trezească. FIE-VĂ TEAMĂ, CĂCI AICI SĂLĂŞLUIEŞTE PRIMUL ÎNGER CARE S-A RĂZVRĂTIT ÎMPOTRIVA CREATORULUI.
   Wow, deja mă simt ca în Indianna Jones. Sper doar să nu găsesc cadavre înăuntru.
   Împing uşa, aceasta deschizându-se surprinzător de uşor. Păşesc încet, lumina intrând pentru prima dată după mult timp şi în această încăpere. Sunt întâmpinată de un miros de aer stătut şi mucegai, dacă se poate aşa ceva într-o peşteră. Îmi ridic privirea, ochii căzându-mi pe un corp ţintuit la pământ de lanţuri. Aripile odată maiestuoase, acum abia se mai ţin laolaltă. Ochii, care se pare că au fost obişnuiţi să arunce privi ucigătoare arată obosiţi. Totul la acea persoană îţi transimte epuizare şi foame. Tipului îi e foarte foame. Reuşeşte să-şi deschidă ochii puţin mai mult, privindu-mă cu poftă. Încearcă să rânjească, gândindu-se că însfârşit cineva l-a găsit. Dar îi iasă doar o grimasă de durere.
   Mă apropii încet de el, acesta părând să capete putere pe măsură ce eu mă apropiam.
     --D..deci a..ş..a ara..tă s..sufle..tul u...unei aris..ti..ene. E mag...nific.
     --Îsfârşit, te-am găsit. Nici nu ştii de cât timp sunt pe urmele tale.
   Începe să chicotească uşor, acest lucru doar slăbindu-l mai mult decât este deja.
      --V...vre..i să spui... că vii sin..gu..ră să te sa..crifi...ci? Da..că aş mai... a...avea pu..ter...ea de o..dini...orară nu aş fi acc...e...ptat fă...ră să mă joc p..puţin cu tine.
      --Doar că nu o ai. Aşa că o să te mulţumeşti cu atât cât să te poţi ridica, odată ce te duc la suprafaţă o să te poţi hrăni cât vrei.
      --U...un sin...gur lu..cr..u î..na..inte.
      --Spune.
      --TREZEŞTE-TE!