Capitolul 3

Dupa multe amanari, iata si capitolul 3. Vreau sa va urez un Craciun Fericit si sper sa va placa micul meu cadou de Craciun ;)

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.


Capitolul 3

    --Hm?
    --Am spus să te trezeşti, haide, Patri, trag de tine de un sfert de oră.
    --Nu puteai să vii mai târziu, visam aşa frumos.
    --Trebuie să mănânci şi tu ceva. N-ai mâncat nimic înafară de cutia aia de cereale.
    --Să ştii că mor de foame. Mă duc să fac un duş, ai chef să-mi pregăteşti micul tău dejun special?
    --Sigur. De unde schimbarea asta de dispoziţie apropo?
    --Umm... nu ştiu, mă simt bine dispusă.
    --Se pare că Matias nu îţi mai bântuie coşmarurile.
    --Care Matias? Oricum, mă aşteaptă duşul.
   Huh, e mai greu de cât credeam. Până acum nu a trebuit să mă prefac că mă simt bine. Dar tebuie să mă întremez dacă vreau să-l găsesc pe Lucifer. Plus că, trebuie să o fac pe Deea să aibă încredere şi să nu se mai îngrijoreze atât de mult. Totuşi, oare ce a vrut să însemne acel vis. Atât de real. Poate că locul ăla chiar există. Ar fi perfect, cu un singur mic defect totuşi: habar n-am unde se află locul ăla. Dar, mai este o mică speranţă. Poate că ştie Gabriel ceva sau poate Hades, dar la el nu am cum să ajung pentru că nu mai am voie să păşesc în iad. Hmm... eu nu am voie. Dar tata poate. Deşi, există posibilitatea ca el să nu vrea să se întoarcă acolo. Uff, părea un plan perfect înainte de a începe să-l analizez. 
Se pare că timpul trece mai repede atunci când ai la ce să te gândeşti. Mă îmbrac în ceva confortabil, îndreptându-mă spre bucătărie de unde vine un miros magnific.

***
   Ce naiba se întâmplă? E un frig infernal aici. Dacă s-ar opri viscolul ăsta pentru măcar 5 minute să-mi dau seama unde mă aflu. Nici o şansă din câte văd. Şi totuşi, ce caut eu în mijlocul pustietăţii? Nu ar fi trebuit să pot ieşi din Iad decât peste câteva sute de ani. Pot să jur că e încă o farsă idioată de a lui Centurion
    --Haide amice, nu mă ajuţi. În loc să îmi dai de lucru tu mă aduci pe Pământ.
   Nici un răspuns. Era de aşteptat că nu o să se dea gol aşa repede. Oarecum. Măcar s-a oprit viscolul. Ce ciudat arată stânca asta. Clar nu e aşa de la natură. Regatul meu pentru Gabriel, el cu siguranţăar înţelege ce scrie pe pereţii ăştia. Eu reuşesc să desluşesc un singur cuvânt: "Pericol" dar nu ştiu cât de mare e pericolul, şi mi-aş face de ruşine echipa. Băieţii nu m-ar lăsa să dorm liniştit dacă ar afla că am un teritoriu necercetat.(N.A. cum Matias e un demon, a urmat Academia despre care am vorbit în capitolele anterioare. Deci, şi el fiind un asasin face parte din una din echipele formate imediat după absolvire. O să aflaţi mai multe în următorul capitol) Cum spuneam am de cercetat. 
   Mă îndrept către peretele stănci, atingând uşor gravurile de pe acesta. Când surpriză. Peretele începe să se mişte. Wow, nu mă aşteptam. În loc de o peşteră întunecată dau peste ceva ce pare a fi un hol. Unul foarte cunoscut dacă pot spune asta. Încep să păşesc încet, două voci începând să se audă din apropiere.
    --Gabriel, o-opreşte-te. Nu mai pot să respir.
    --Nu până nu recunoşti.
    --Deci aşa de mult îmi duci tu lipsa...
    --M...Matias, n...nu mă aşteptam să te întorci.
    --Şi tocmai de aia te+ai gândit să mă înlocuieşti cu fratele meu. Drăguţ, n-am ce zice.
    --Ţin să îţi amintesc că tu m-ai alungat de lângă tine când vroiam să îţi fiu alături. Ce te aşteptai să fac, să mă încui în cameră şi să nu mai vorbesc cu nimeni doar pentru că tu m-ai părăsit? 
    --Ei bine, nici chiar la asta, dar nu au trecut decât câteva zile.
    --Sincer nu ştiu cum măsura-ţi voi timpul în lumea aia a ta, dar aici au trecut 10 ani deja.
    --Mamiiiii..... Josh nu vlea să îmi dea păpuşa înapoi.
    --Spune-i să-mi dea ea cartonaşele cu jucători şi după i-o dau.
    --Haide Josh, dă-i-o înapoi, o să îţi dau eu alte cartonaşe. 
    --Serios tata?
    --Serios?
    --Şi tu cine eşti? mă întreabă pitica cu ochi verzi.
    --S...sunt unchiul vostru.
    --Cât de tare, colecţionezi şi tu cartonaşe?
    --Haieţi copii, mergeţi înapoi în camera voastră.
    --Ă...ăsta trebuia să fie vitorul nostru şi tu o şti.
   Nu... pur şi simplu nu îmi vine să cred. E prea de tot asta. Nu mi-aş fi imaginat una ca asta nici într-o mie de ani. Adică aş fi înţeles dacă încerca să-şi refacă viaţa cu un om. Dar chiar cu Gabriel. E prea de tot. 
    --Bine spus dragule. Trebuia. Asta până când ai dat cu piciorul la tot.
   Până şi ea are lacrimi în ochi. Poate că mai are sentimenta pentru mine. Doar poate. Nu are rost să îmi fac atâtea iluzii. Are până la urmă 2 copii cu el. Nu prea mai are rost să mă bag. Nu acum în orice caz. Când mă gândesc că înainte de tot acest fiasco chiar mi-am imaginat o asemenea scenă, doar că fetiţa avea ochii mei, iar băiatul avea tonul şi privirea mea. Doare. Chiar dacă au fost doar nişte vise aiurite chiar doare să le văd năruindu-se aşa.
    --E vina mea că am făcut odată în viaţă ceea ce trebuie?
    --Oh haide frăţioare trezeşte-te la realitate.
    --Cum???
    --Matias, haide odată, trezeşte-te. E doar un coşmar amice. Doar un coşmar.
    --Nici nu şti cât de real a fost. 
    --Îmi pot imagina la ce ţipete ai scos. Oricum, ai spus că vrei de lucru. Ai de verificat un munte de dosare în birou aşa că fugi. Munca te aşteaptă.
    --Mersi. 

***

    --Cel mai delicios mic dejun din ultimele zile.
    --Însfârşit te văd şi pe tine mâncând cum trebuie. 
    --Ar fi trebuit să-mi vină şi mie mintea la cap odată şi odată nu?
    --Cam aşa ceva.
    --Eu mă duc să fac o plimbare, am nevoie de nişte aer curat.
    --Ok.
   Însfârşit, singură cu gândurile mele. E atât de greu să mă prefac că am uitat când toată tristeţea asta mă macină pe dinăuntru. Dar se pare că Deea mă crede ceea ce înseamnă că va putea să doarmă şi ea liniştită la noapte. Vrând nevrând ajung în luminişul meu. Acum e acoperit cu un strat fin de zăpadă albă. În curând o să fie Crăciunul. Peste tot o să fie numai zâmbete şi cântece vesele. Ar fi trebuit să fie primul nostru Crăciun împreună. Ştiu că nu am plănuit-o niciodată dar speram asta. În adâncul sufletului chiar speram asta. Am un vag presentiment că nu voi fi acasă de crăciun, poate o să reuşesc să-l descos pe Gabriel sau poate voi găsi eu o pistă sau ceva care să mă ducă la acea stâncă. După câte îmi aduc aminte era un viscol foarte puternic şi zăpadă cât vedeai cu ochii. Ceea nu mă prea ajută pentru că şi la Polul Nord şi la Polul Sud sunt multe stânci şi întinderi de zăpadă. Tot ce pot face e să sper că o să-l fac pe Gabriel să mă ajute.